16 decembrie 2010

Sarmale in dovleac

 Ia te uita ce minunatie de reteta am primit pe mail de la prietena mea Adriana! M-am hotarat brusc sa includ sarmalele in meniul de Craciun :)

Sarmale in dovleac (sau in oala de lut, dupa caz) - reteta dupa Pastorel Teodoreanu

Ingrediente:

• 500 de grame de carne de porc grasă
• 500 de grame de carne de vită
• 200 de grame de slăninuţă afumată (tăiată felii)
• 2 verze murate
• 2 linguri zdravene de untură de porc
• 1 cană de orez
• 3 cepe
• 2 ardei graşi
• 1 ou
• 1 lingură boia de ardei dulce (opţional, pentru gusturi ardeleneşti)
• 1 linguriţă de chimen măcinat
• 2 linguri cimbru uscat
• 3 roşii
• 5 linguri pastă de tomate
• sare
• piper

Preparare:
Dacă folosiţi o oală de lut, şi bine ar fi să o faceţi, pregătiţi oala corespunzător. Înainte de folosire, oala se scufundă pentru o jumătate de oră în apă rece.

Umplutura:

1. Tăiaţi carnea de porc şi cea de vită în bucăți mari şi tocaţi-o. Spălaţi orezul în câteva ape reci. Scurgeţi-l.
2. Curăţaţi cepele, îndepărtaţi cotorul cu seminţe al ardeiilor. Tocaţi ceapa şi ardeii mărunt.
3. Topiţi untura într-o cratiţă adâncă (să încapă toată umplutura).
4. Adăugaţi ceapa şi ardeiul tocat şi sotaţi-le până se înmoaie.
5. Adăugaţi orezul şi amestecaţi-l bine până devine translucid.
6. Adăugaţi chimenul măcinat, boiaua de ardei şi rumeniţi-le uşor cu ceapa, orezul şi ardeii.
7. Luaţi craţiţa de pe foc şi adăugaţi carnea tocată. Amestecaţi bine compoziţia, încorporaţi o lingură de cimbru, asezonaţi cu sare şi piper.
8. După ce amestecul s-a răcit, încorporaţi oul.

Construcţia:

1. Tocaţi o farfurie de varză din frunzele mai groase. Decojiţi şi tocaţi roşiile.
2. Aşezaţi un pat de varză fin tocata pe fundul dovleacului.
3. Adăugaţi şi câteva feliuţe de slăninuţă.
4. Aşezaţi câte o foaie de varză în palma deschisă, puneţi câte o lingură de umplutură şi rulaţi: răsuciţi pentru a obţine nişte rulouri, pe care le închideţi la capete ulterior, introducând capetele dinspre exterior spre interior.
5. “Clădiţi” sarmalele în oală, în straturi succesive, intercalate pe alocuri cu roşii tocate şi felii de slăninuţă pe margine.
6. După ce aţi terminat, acoperiţi sarmalele cu restul de varză tocată, roşii tocate, bucăţele de slănină şi o lingură de cimbru uscat (ideal ar fi o crenguţă).

Fierberea:

1. Porniţi cuptorul .
2. Introduceţi dovleacul la cuptor.
3. Fierbeţi sarmalele timp de vreo 4 ore.
4. Opriţi focul şi lăsaţi oala să se răcească câteva ore.
5. Scoateţi oala şi introduceţi-o la rece, într-o cămară sau pivniţă săpată în pământ şi lăsaţi-o să se odihnească până a doua zi.
Cele mai bune sarmale sunt cele de a doua zi (consumate la o zi după fierbere), reîncălzite.
Sarmalele servesc fierbinţi, cu pâine sau mămăligă, smântână grasă şi ardei iute.

 
Daca o sa imi reuseasca sarmalele gustoase si aratoase de sarbatori promit sa pun poze si cu creatia mea :)

10 comentarii:

  1. mmm, mi-ai facut o poftaaa! :) astept si pozele :
    apropo in ce o sa le gatesti in oala sau dovleac?

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna intrebarea, cred ca in oala, numai ca trebuie sa ma duc sa cumpar una potrivita, am vazut niste modele moderne de oale de lut, tot felul de dimensiuni si forme :)
    Si mie mi-este asa de pooofta :) cu siguranta am sa fac de Craciun :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Daaa, chiar au iesit bune, desi nu am folosit dovleac, ci oala, am urmat reteta pas cu pas in rest :) Le-am copt in noaptea de Craciun :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Ououuu! Taree! În oală de lut ies bestiale. Din păcate rar am ocazia să ascund la-ntuneric sărmăluțe fierte-n oală de lut. A un blog frumos, articole splendide. Te-am inserat în blogroll-ul blogului meu.

    RăspundețiȘtergere
  5. Oooo, multumesc pentru blogroll!
    Trebuie sa marturisesc insa ca nu au fost facute in oala de lut ( aici las capul in jos rusinata ca nu am avut timp sa caut si sa cumpar una), ci in oala de fonta groasa, smaltuita, cu capac tot din fonta. Si le-am mirosit si ascultat pana la o jumate de noapte :)))

    RăspundețiȘtergere
  6. Și-n vas de fontă ies cool de cool. He, he, he, e crunt când le miroși, asculți. E o așteptare... crimă nu alta! Da și când îs gata refulează toată pofta precum un un obuz dintr-o țeavă de tanc! He, he, he. Am vase de fontă, sunt excelente pentru gătit.

    RăspundețiȘtergere
  7. Asa este, nu mai exista, s-au mancat de muuult :)))) chiar daca nu au fost in dovleac, ci doar in oala :)

    RăspundețiȘtergere