20 februarie 2011

Pseudo-nefericitii

Nu stiu daca ati observat, dar exista niste oameni foarte nefericiti pe lume. Nu vorbesc de adevaratii nefericiti (adica sarmanii care mor de foame sau care nu au ce imbraca), ci de o alta categorie, pseudo-nefericitii, ca sa le zic intr-un fel. M-am gandit la asta in ultima vreme, la tipul asta de oameni, si am incercat sa ii incadrez intr-o tipologie, sau intr-o explicatie de vreun fel, si singura la care m-am gandit este ca ei sunt profund nefericiti, nemultumiti si dezamagiti de propria realitate cotidiana, si de aceea ei se refugiaza in a-si demonstra ca nici ceilalti din jurul lor nu sunt cu adevarat fericiti.


La ce ma refer de fapt?

Sunt genul ala de oameni care iti spun ‚vai, dar te-ai cam ingrasat, de ce te-ai ingrasat asa, ca ce silueta frumoasa aveai altadata’. Sau ‚vai ce par frumos aveai, lung si frumos ca matasea, de ce te-ai tuns?’ , sau unui barbat ‚se vede ca iti merge bine, ai facut si ceva burtica’. Unui cuplu: ‚dar voi ce faceti, cand va casatoriti, nu ne chemati la nunta?’ Asta merge si pentru persoane singure, se intreaba de obicei ’dar tu ce faci, nu te mariti/insori?’ Dupa nunta ‚dar cand aveti de gand sa faceti si voi un copil?’. Daca vorbim de un cuplu care are si nunta facuta si deja un copil frumos si sanatos vine intrebarea ‚dar pe al doilea cand il faceti?’ daca au doi copii frumosi si sanatosi intreaba cand va luati masina sau ‚nu mergeti si voi nicaieri in concediu anul asta?’

Si uite tot asa, mereu se gaseste cate cineva care sa iti arate ca oricat de bine iti merge, fara mari greutati sau probleme serioase, si chiar daca tu esti fericit si oarecum multumit de viata ta , fericirea ta nu poate sa fie chiar asa de completa fiindca esti ori prea slab, ori prea gras, ori necasatorit, ori fara copii, ori fara copii destui, ori fara masina, ori fara mai stiu eu ce.

Chiar mi s-a intamplat sa am senzatia, mai ales in conversatii cu persoane pe care nu le-am mai vazut de mult timp (rude ori amici), ca sunt supusa unui veritabil interogatoriu, un sir de intrebari cautand sa afle care este anume acea parte a vietii mele care nu merge tocmai bine, trecand cu extrem de mare usurinta si viteza peste partile frumoase, cu realizari ori cu momente fericite.

Ma gandesc ca poate unii nici macar nu o fac constient, poate e o chestie de care nici nu isi dau seama pe deplin. In cazul altora este chiar limpede, mai ales cand e insotit de un acru ‚vai draga dar ce ma bucur ca iti merge asa de bine pe toate planurile’, care suna atat de fals, incat ma mir cum de nu isi ranesc limba articuland cuvintele.

Acestia sunt oamenii care au renuntat sa mai lupte, au renuntat sa mai incerce sa atinga un oarecare nivel de satisfactie, s-au blazat ca nu vor fi niciodata multumiti si ca nu le va merge niciodata bine. In general persoane care vad jumatatea goala a paharului, atat la ei, dar incearca sa o gaseasca si la altii.

Nici paharul meu nu e plin, insa atat cat este in el ma face sa incep ziua cu optimism!

2 comentarii:

  1. Psihologii spun ca pesimismul e mai mult eriditar decat provocat de circumstante :) cat tine de intrebarile sus mentionate, mi le-au pus oameni din categorii sociale foarte diferite si diferiti ca temperament. Eu cred ca oamenii le pun atunci cand nu-i intereseaza raspunsul Cand se simt nevoiti sa intretina o discutie, asa din politete. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Of, si al naibii sa fie daca din politete ar gasi ei ceva de discutat, vreun subiect care sa nu bata spre ceea ce tie iti lipseste, sau inca nu ai realizat :)))

    RăspundețiȘtergere